miercuri, 15 august 2012

Plãtitori de accize 2012-2013

Plãtitori de accize
ART. 206^9*)
(1) Persoana plãtitoare de accize care au devenit exigibile este:
a) în ceea ce priveşte ieşirea unor produse accizabile dintr-un regim suspensiv de accize, astfel cum se menţioneazã la art. 206^7 alin. (1) lit. a):
1. antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau orice altã persoanã care elibereazã produsele accizabile din regimul suspensiv de accize ori în numele cãreia se efectueazã aceastã eliberare şi, în cazul ieşirii neregulamentare din antrepozitul fiscal, orice altã persoanã care a participat la aceastã ieşire;
2. în cazul unei nereguli în cursul unei deplasãri a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, astfel cum este definitã la art. 206^41 alin. (1), (2) şi (4): antrepozitarul autorizat, expeditorul înregistrat sau orice altã persoanã care a garantat plata accizelor în conformitate cu art. 206^54 alin. (1) şi (2), precum şi orice persoanã care a participat la ieşirea neregulamentarã şi care avea cunoştinţã sau care ar fi trebuit sã aibã cunoştinţã în mod normal de caracterul neregulamentar al acestei ieşiri;
b) în ceea ce priveşte deţinerea unor produse accizabile, astfel cum se menţioneazã la art. 206^7 alin. (1) lit. b): persoana care deţine produsele accizabile sau orice altã persoanã implicatã în deţinerea acestora;
c) în ceea ce priveşte producerea unor produse accizabile, astfel cum se menţioneazã la art. 206^7 alin. (1) lit. c): persoana care produce produsele accizabile sau, în cazul unei produceri neregulamentare, orice altã persoanã implicatã în producerea acestora;
d) în ceea ce priveşte importul unor produse accizabile, astfel cum se menţioneazã la art. 206^7 alin. (1) lit. d): persoana care declarã produsele accizabile sau în numele cãreia produsele sunt declarate în momentul importului ori, în cazul unui import neregulamentar, orice altã persoanã implicatã în importul acestora.
(2) Atunci când mai multe persoane sunt obligate sã plãteascã aceeaşi datorie privind accizele, acestea sunt obligate sã plãteascã în solidar acea datorie.

------------
Art. 206^9 a fost introdus de pct. 148 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 7 octombrie 2009, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 13 octombrie 2009.
*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (2) al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 7 octombrie 2009, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 13 octombrie 2009, prin excepţie de la alin. (1), prevederile art. I pct. 148 referitoare la capitolul I^1 "Regimul accizelor armonizate" se aplicã începând cu data de 1 aprilie 2012.

duminică, 5 august 2012

Impozitul pe profit - CODUL FISCAL 2012 - 2013

 Impozitul auto calculator !
Conform alin. (6) al art. II din ORDONANŢA nr. 30 din 31 august 2011, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 2 septembrie 2011, impozitul pe profit datorat pentru anul 2011 se declarã şi se plãteşte potrivit prevederilor titlului II aplicabile pânã la data de 31 decembrie 2011.
CAP. I
Dispoziţii generale
Contribuabili
ART. 13
Sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu, urmãtoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:
a) persoanele juridice române;
b) persoanele juridice strãine care desfãşoarã activitate prin intermediul unui sediu permanent în România;


c) persoanele juridice strãine şi persoanele fizice nerezidente care desfãşoarã activitate în România într-o asociere cu sau fãrã personalitate juridicã;

-------------
Lit. c) a art. 13 a fost modificatã de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 31 august 2011, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 2 septembrie 2011. Aceastã modificare se aplicã începând cu data de 1 ianuarie 2012, conform alin. (1) al art. II din acelaşi act normativ.
d) persoanele juridice strãine care realizeazã venituri din/sau în legãturã cu proprietãţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoanã juridicã românã;
e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât şi în strãinãtate din asocieri fãrã personalitate juridicã; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizicã se calculeazã, se reţine şi se varsã de cãtre persoana juridicã românã.

f) persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene.

------------
Lit. f) a art. 13 a fost introdusã de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 7 octombrie 2009, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 13 octombrie 2009.
Sfera de cuprindere a impozitului
ART. 14
Impozitul pe profit se aplicã dupã cum urmeazã:


a) în cazul persoanelor juridice române şi al persoanelor juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene, asupra profitului impozabil obţinut din orice sursã, atât din România, cât şi din strãinãtate;

------------
Lit. a) a art. 14 a fost modificatã de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 7 octombrie 2009, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 13 octombrie 2009.
b) în cazul persoanelor juridice strãine care desfãşoarã activitate prin intermediul unui sediu permanent în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent;


c) în cazul persoanelor juridice strãine şi persoanelor fizice nerezidente care desfãşoarã activitate în România într-o asociere cu sau fãrã personalitate juridicã, asupra pãrţii din profitul impozabil al asocierii care se atribuie fiecãrei persoane;

-------------
Lit. c) a art. 14 a fost modificatã de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 31 august 2011, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 2 septembrie 2011. Aceastã modificare se aplicã începând cu data de 1 ianuarie 2012, conform alin. (1) al art. II din acelaşi act normativ.
d) în cazul persoanelor juridice strãine care realizeazã venituri din/sau în legãturã cu proprietãţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoanã juridicã românã, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;
e) în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizeazã venituri atât în România, cât şi în strãinãtate, din asocieri fãrã personalitate juridicã, asupra pãrţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.
Scutiri
ART. 15
(1) Sunt scutiţi de la plata impozitului pe profit urmãtorii contribuabili:
a) trezoreria statului;


b) instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii şi disponibilitãţile realizate şi utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, şi Legii nr. 273/2006  privind finanţele publice locale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dacã legea nu prevede altfel;

---------------
Lit. b) a alin. (1) al art. 15 a fost modificatã de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

b^1) persoanele juridice române care plãtesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, în conformitate cu prevederile cuprinse în titlul IV^1;

------------
Lit. b^1) a alin. (1) al art. 15 a fost introdusã de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010.


------------
Lit. c) a alin. (1) al art. 15 a fost abrogatã de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 26 iunie 2010, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 28 iunie 2010.
d) fundaţiile române constituite ca urmare a unui legat;

---------------
Lit. e) a alin. (1) al art. 15 a fost abrogatã de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.



f) cultele religioase, pentru: venituri obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activitãţii de cult, potrivit legii, venituri obţinute din chirii, alte venituri obţinute din activitãţi economice, venituri din despãgubiri în formã bãneascã, obţinute ca urmare a mãsurilor reparatorii prevãzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiţia ca sumele respective sã fie utilizate, în anul curent şi/sau în anii urmãtori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unitãţilor de cult, pentru lucrãri de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lãcaşurilor de cult şi a clãdirilor ecleziastice, pentru învãţãmânt, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activitãţi nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006  privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor.

---------------
Lit. f) a alin. (1) al art. 15 a fost modificatã de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.
g) instituţiile de învãţãmânt particular acreditate, precum şi cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii urmãtori, potrivit Legii învãţãmântului nr. 84/1995, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare şi Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 174/2001 privind unele mãsuri pentru îmbunãtãţirea finanţãrii învãţãmântului superior, cu modificãrile ulterioare;
h) asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari, potrivit Legii locuinţei nr. 114/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pentru veniturile obţinute din activitãţi economice şi care sunt sau urmeazã a fi utilizate pentru îmbunãtãţirea utilitãţilor şi a eficienţei clãdirii, pentru întreţinerea şi repararea proprietãţii comune;
i) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;
j) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii.

k) Banca Naţionalã a României.

-------------
Lit. k) a alin. (1) al art. 15 a fost introdusã de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA nr. 83 din 19 august 2004, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 793 din 27 august 2004.

l) Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii.

--------------
Lit. l) a alin. (1) al art. 15 a fost introdusã de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 343 din 17 iulie 2006, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 1 august 2006.
(2) Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru urmãtoarele tipuri de venituri:
a) cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor;
b) contribuţiile bãneşti sau în naturã ale membrilor şi simpatizanţilor;
c) taxele de înregistrare stabilite potrivit legislaţiei în vigoare;
d) veniturile obţinute din vize, taxe şi penalitãţi sportive sau din participarea la competiţii şi demonstraţii sportive;
e) donaţiile şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare;


f) dividendele şi dobânzile obţinute din plasarea disponibilitãţilor rezultate din venituri scutite;

--------------
Lit. f) a alin. (2) al art. 15 a fost modificatã de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 343 din 17 iulie 2006, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 1 august 2006.
g) veniturile pentru care se datoreazã impozit pe spectacole;
h) resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţãri nerambursabile;
i) veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxã de participare, serbãri, tombole, conferinţe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora;
j) veniturile excepţionale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizaţiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economicã;
k) veniturile obţinute din reclamã şi publicitate, realizate de organizaţiiile nonprofit de utilitate publicã, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, din domeniul culturii, cercetãrii ştiinţifice, învãţãmântului, sportului, sãnãtãţii, precum şi de camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale.

l) sumele primite ca urmare a nerespectãrii condiţiilor cu care s-a fãcut donaţia/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective sã fie utilizate de cãtre organizaţiile nonprofit, în anul curent sau în anii urmãtori, pentru realizarea scopului şi obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau statutului, dupã caz;

---------------
Lit. l) a alin. (2) al art. 15 a fost introdusã de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

m) veniturile realizate din despãgubiri de la societãţile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economicã;

---------------
Lit. m) a alin. (2) al art. 15 a fost introdusã de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

n) sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice, potrivit prevederilor titlului III.

---------------
Lit. n) a alin. (2) al art. 15 a fost introdusã de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.
(3) Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit şi pentru veniturile din activitãţi economice realizate pânã la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit, prevãzutã la alin. (2). Organizaţiile prevãzute în prezentul alineat datoreazã impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor, altele decât cele prevãzute la alin. (2) sau în prezentul alineat, impozit calculat prin aplicarea cotei prevãzute la art. 17 alin. (1) sau art. 18, dupã caz.

(4) Prevederile alin. (2) şi (3) sunt aplicabile şi persoanelor juridice care sunt constituite şi funcţioneazã potrivit Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

-------------
Alin. (4) al art. 15 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 76 din 6 mai 2010, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 11 mai 2010, care completeazã art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 7 octombrie 2009, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 13 octombrie 2009, cu pct. 13^1.
Anul fiscal
ART. 16
(1) Anul fiscal este anul calendaristic.
(2) Când un contribuabil se înfiinţeazã sau înceteazã sã mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilã este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.






Cotele de impozitare
ART. 17
Cota de impozit pe profit care se aplicã asupra profitului impozabil este de 16%, cu excepţiile prevãzute la art. 38.

-------------
Art. 17 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 163 din 1 iunie 2005, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 1 iunie 2005.




Impozit minim
ART. 18
(1) Contribuabilii care desfãşoarã activitãţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizeazã aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi în cazul cãrora impozitul pe profit datorat pentru activitãţile prevãzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.


-------------
Alin. (2) al art. 18 a fost abrogat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 29 septembrie 2010, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 30 septembrie

-------------
Alin. (3) al art. 18 a fost abrogat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 29 septembrie 2010, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 30 septembrie 2010.


-------------
Alin. (4) al art. 18 a fost abrogat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 29 septembrie 2010, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 30 septembrie 2010.


-------------
Alin. (5) al art. 18 a fost abrogat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 29 septembrie 2010, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 30 septembrie 2010.


-------------
Alin. (6) al art. 18 a fost abrogat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 29 septembrie 2010, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 30 septembrie 2010.


-------------
Alin. (7) al art. 18 a fost abrogat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 29 septembrie 2010, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 30 septembrie 2010.
------------
Art. 18 a fost modificat de pct. 1 al art. 32, Cap. V din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 34 din 11 aprilie 2009, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 14 aprilie 2009. Aceastã modificare se aplicã începând cu data de 1 mai 2009, conform RECTIFICĂRII nr. 34 din 11 aprilie 2009*), publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 16 aprilie 2009.
NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
*) RECTIFICAREA nr. 34 din 11 aprilie 2009, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 16 aprilie 2009 a modificat art. 40 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 34 din 11 aprilie 2009, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 14 aprilie 2009 dispunând:
"În Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, se face urmãtoarea rectificare (care nu aparţine Redacţiei "Monitorul Oficial, Partea I"):
- la art. 40, în loc de: "Art. 40. - Prevederile art. 32 pct. 12 şi art. 33 intrã în vigoare în termen de 10 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã." se va citi: "Art. 40. - Prevederile art. 32-34 intrã în vigoare la data de 1 mai 2009."
**) Conform art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 22 din 24 martie 2010, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 30 martie 2010, prin excepţie de la dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prevederile prezentei ordonanţe de urgenţã se aplicã pentru determinarea impozitului pe profit începând cu anul 2010.
***) Conform art. II din LEGEA nr. 76 din 6 mai 2010, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 11 mai 2010, prevederile art. 18 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, astfel cum au fost completate prin prezenta lege, se aplicã şi contribuabililor care se aflã în procedurile menţionate la alin. (7) lit. a) şi b) la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.